[RO] Cerceii

Flowers for my pride

Stau în parcul gol și cald,

ușor topindu-mă-n asfalt,

iar gându-mi zboară iar la Tine;

singura durere ce mai prinde ființă-n mine și obține

Nemurire.

În locul ăla,

unde trupul mi s-a scurs,

am stat noi, amândoi,

doi copii ‘totștiutori.

Eram o aia și un El;

eu te iubeam, tu-mi căutai cercel.

Și tot, după-atâtea ploi, cu amprenta idilei trecute-am devenit

Noroi.

Am pierdut și celălalt cercel,

iar tu te-ai plictisit; nu te-ai mai dus să-l iei.

Ai plecat, dar eu am rămas

în parc,

cu speranța c-ai să te-ntorci și-ai să-mi spui

că nu m-ai uitat.

Acum tot stau și mor de cald,

iar soarele-a apus la noi în parc.

Speranța-a clacat, m-am ridicat, de praf m-am scuturat,

și-n fața mea un orizont s-a arătat.

Unul l-am găsit în inima mea, dar celălalt e încă la tine.

Tu nu mai vii. Ce am să fac?

Cred că voi pleca.

Vezi articol original

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s